Paris, Luvru: omagii geniale aduse femeii dealungul vremii

Imagini: Proorocu Aurel George

Ziua mondiala a caritatii

Traseul corect al furgaselii capitaliste dintotdeauna a fost, este si va fi la final avand ca cireasa pe tort caritatea... Gasesti fraieri faci ONG-uri si alte facaturi si le dai la aceiasi fraieri diferite nimicuri pentru tine, promisiuni, ai grija sa fie cerinte musai ca amaratul sa acceada la ceva-uri sclivisite, necesare lui si astia scot tot din ei, muncesc moca... Ma uit la Rolex-atul tenis unde cei cu racheta in mana ridica bani cu furcoiul si la sfarsit o lady, un sir sau alti bogatani ii aliniaza si le multumesc la gusterii care fac greul pentru minunatul ajutor la organizare si aratare! Poate sunt prea pornit dar am in minte acel fragment din autobiografia lui Chaplin, „Povestea vietii mele” in care niste coconeturi sclifosite si fandosite le-au adus la orfelinat micilor amarati portocale. Ei s-au apucat sa se joace cu ele ca nu stiau la ce folosesc. Eu vad dureros sa vii o data pe an ca sa zici ca Dumnezeu iti iarta jafurile si crimele, sa te duci sa arunci cativa gologani otraviti sau ce ai cumparat cu ei ca sa faci chipurile bine. Sau regine si alte cocoane la care le dadea si le da bine sa ajunga in spitalele de campanie cu tot felul de mutilati sedati sau blegiti de ce bunaciuni au bogatanii in casele lor luxoase, la fiecare inclestare militara draceasca, multe duse cu voluntari in toata lumea ca bogatanii smecheri si pititi la dos sa mai ciupeasca bogatii, interesuri si alte subantelesuri. Ce conteaza, Jean boxeaza... Si ca totdeauna s-a pus in fata o femeie de otel nascuta in Balcani si cu caritati incepand din India a aratat ca daca vrei mai si poti sa faci cu adevarat bine! 

O pica in marele ocean al saraciei si mizeriei umane. Mai hazlie e activitatea a tot felul de papatori de bani grei in slujba femeilor si copiilor urgisiti de cate un badaran mascul alfa ca si altii care ranjesc scrasnit prin media la penali... pai mai nemernicilor daca nu se inlatura cauza, saracia datorata tot hameselii voastre, a alora destepti voi va dati banii degeaba... Sunteti mai rai ca ala alfa... Si asa inchidem cercul capitalismului turbat. Capitalism cu retrocedari, fier vechi si distrugere a tot ce a fost. Si asa cum zicea un patron transformat din fost cercetator in legumicultura romaneasca nu mai gasim bulion adevarat decat la firma lui, restul e facatura cu amidon si miroase chimicale de juri ca e ce scrie la eticheta. Fabricile si fermele, in una din ele mi-am inceput activitatea de inginer sunt acum pierite la fier vechi... Poate cocoanele alora cu Rolex care au distrus fabricile alea comuniste si fermele si sistemele de irigatii dau o data pe an cativa gologani unor amarati trambitand peste tot cata bunatate au si cum voluntarii lor au adus bucurie unor amarati...

Cimitire, cimitire

Viata ca o nalucire

Le-a trecut ca o clipire.

Omul nostru-i zamislire

Care trece-n nemurire,

Daca ai lui mostenitori

L-au mereu in amintire.

Viu are chiar o iubire,

Sa petreaca la venire

Si mereu la pomenire.

In lumea asta cainita,

Se castiga din ce-i fost:

Omul dus devine prost.

Se castiga din mormanturi!

Sufletele-n patru vanturi!

Cine morti-i nu-i cinsteste,

Geaba pe lume traieste!

Parintii mei, Steliana si ing. Angel Prorocu

Chiriasa noastra de la Tulcea, prof. Filipescu Claudia, vaduva o mare parte din viata, fotografia de la mormant ramane martor tacut al dragostei ei care astfel dureaza in timp!

Bunicii mei de la Dragasani Elena si Olimpie Prooroc

Unchiul meu, expert tehnic judiciar, ing. Proroc Dumitru

 

Tot de la Dragasani un scriitor pe care il iubesc, Gib Mihaescu

Ziua Mondiala a Cainelui!?

Aniversare rusinoasa

Gara din Stanesti

Nea Petrica paznicul infirm al locatiei Giurgiuplast care a fost leat cu fostul sef al securitatii teleormanene si care isi amintea cand vedea Dacia bleu a colonelului lasand o dara groasa de praf ca a fost sergentul subunutatii unde in calitate de fost coleg de scoala si vecin il corcolise pe viitorul ofiter superior dar nu vorbea cu manie, filozofa doar la drumurile intortocheate ale vietii. Avand pamant mult luase multa bataie de la tatal lui ca sa lase aiurelile cu cariera militara, el trebuia sa vina sa munceasca la pamant ca altfel cine...

Acum 150 de ani turcii au construit calea ferata Bucuresti-Giurgiu nu de drag de cei ce erau pe aicea ci ca sa ajunga mai repede in raialele lor ce aveau de carat din bogata tara saraca…Am facut naveta alaturi de sute de ofiteri si diferiti alti oameni care munceam pe undeva pe traseul liniei sarbatorite astazi. Dar podul de piatra de la Gradistea s-a daramat si trenul s-a suspendat nu ca la japonezi, Doamne Fereste ci din Mersul Trenurilor. Acuma in afara propsperitatii trocaristilor care rad si se imbogatesc pe cadavrul liniei moarte de prin 2007 (incet incet ajunge la secol) se merge cu trenul inclusiv cele internationale ca cei de trista amintire au facut si pod al prieteniei spre pretinii bulgari ca scarpinatul oltenesc. Trenul o ia prin Videle si de acolo direct la Giurgiu. Am vazut acum ani buni Gara Progresu de pornire pe traseul aniversat de unde mi-a ramas in amintire sfungul de campioni in atletism pe care noi cei ajunsi cu tramvaiul il alergam bucata buna de drum pana pe peron si spre cinstea mea nu am vazut niciodata spatele ultimului vagon in zare… Era boierie daca veneai cu autobuzele care aveau capatul chiar langa peron ! Acum trona o ruina de palat de rromi avand ca fundal balarii de inaltimea unui cal cu calaret… Nu stai prea mult ca ai de la cap de tramvai trocariciuri catre unde vrei si chiar unde nu vrei… Am pictat pe ruta Videle-Giurgiu din vremea cand veneam normal de la Giurgiu la Stanesti gara de acolo unde ca stagiar am fost ajutor al sefului de ferma a IPILF-ului giurgiuvean ferma de legume cu peste 300 ha. Nea Stelica paznicul harsait la voce, cu chip vanat si costum de vanator cu jeg peste jeg si deasupra alt jeg, cu un puscoci in dotare avea un pat cu lada in baraca. Cautand niste acte a ridicat un pic canapeaua si am zarit sute de sticle de toate licorile mai ales tarii musai imbuteliate si cu eticheta nu asa... Era si normal la o ferma dubla ca suprafata sa existe si o asemenea aprovizionare din partea celor care cunosteau naravul vajnicului pazitor sa investeasca in licori cu grade multe pentru rosii, ardei, castraveti si alte legume… Eram asa de absorbit de munca de deplasarea seara la locuinta vremelnica intr-o camera din amenajarea de santier pentru relativ nou prin 1984 realizatul sistem de irigatii la care fiecare stab care pastorea zona facea tot felul de distrugeri ca sa faca ceva in loc. Acolo erau vase de wc zdrobite cu bazinul de apa din fonta grea la acea vreme. Atunci cand stateam acolo o minte luminata distrugea cochete apartamente ca sa faca o sectie a unei intreprinderi chimice Giurgiuplast… In gara era un stejar trasnit. L-am vazut din tren cand in perioada scarpinatului oltenesc am calatorit la Giurgiu. Nu visam eu ca toata zona avea sa ajunga precum fostul falnic stejar trasnita de prostia si rautatea romaneasca, germenii erau si pe atunci si incepusera cu acea turbare cu care un complex de constructii trainic facute in pustiitate dar accesibil pentru lucratorii sistemuluiu de transformare a energiei electrice cu un constiincios responsabil care nu parasea incinta protejata in timpul programului conform instructiunilor si de care gurile rele spuneau ca a lui frumoasa sotie nu se tinea cu un jandar ca in cantec ca nu exista arma la vremea aceea ci cu focosul mustacios sef de gara... Si salbaticia are barfa ei.. Era un prim semn a ce avea sa vie, ceva trainic, minunat realizat ca pentru ei de cei care lucrasera la sistemul modern de irigatii a fost ciumpavit pentru varii utopii... de sistemul de irigatii ce sa mai vorbim...  i-a venit si lui randul!!

Avioane si piloti, bucurie pentru hoti !

Lumea arde la propriu, a fost o carte si un film Arde Parisul si acuma cu creaturile noi pe piedestalul lui Napoleon chiar i-a ars cireasa de pe acel tort cladit de mai bine de 1000 de anisori in acel unic cuib de cultura si civilizatie umana! Arde si padurea amazoniana, la noi sceleratii ard fete nimeni nu reuseste sa dea de cap la toate minunile astea. Mai ard padurici mici de cateva sute de hectare la greci, portughezi, spanioli. La noi mai e cate o batrana de peste 80 de ani care se crede pe vremea cand facea agricultura pentru ea nu pentru mosieri si latifundiari reveniti acuma la retrocedare si furgasire in gasca avand baietii emanati, parasutati, insurubati de aicea si de aiurea… La noi avem astazi meating, parca nu arde dezozonatu’ destul, 100 de avioane cu piloti, mecanici si cisterne nesimtite cu combustibili super truper stau la start si incep sa urle motoarele uneori ucigase pe ici colo in lumea asta nebuna, dar tot timpul poluatoare evolueaza pe cerul fara pic de nouri, cum le zicea poetu’. Care poet ca s-a sfarsit demult cu creierii pe caldaram ca nu era in corul antic acompaniator al jupanilor deci al al cui trebea!

Se schimba literatura

Mare Will, ce mic ai ramas fata de cum ai vazut tu nimicnicia omeneasca. Ai spus prin gura unui personaj al Domniei tale ca e ceva putred in Danemarca. Uite ca astia au scapat de putreziciune si sunt model in lume in ce priveste un stat cu toate ce il compun. Nu isi vand nici macar tara! Tara lor nu a altora… Putreziciunea e la noi unde, dupa ce Papa de la Roma spunea candva ca era Gradina Maicii Domnului, de 30 de ani am ajuns asa de putrezi ca practic noi datorita eternilor tot de 3 decenii emanati, tehnocrati, democrati, patriotarzi etc. suntem putrezi si putreziti in tot si toate pana in maduva oaselor… Cu putregaiurile care au parazitat tot si toate ca lacustele romanofage… Asa sa ii ajute Dumnezeu pe putrezitorii de ieri, de azi si de maine….