Trenul

Gara noua din Tulcea

Gara din Stanesti pe ruta Videle - Giurgiu

Am avut noroc! Linia de cale ferata Medgidia-Tulcea, parte facuta inca de turci, si la fel ramasa cred eu, fiind mai putin privilegiata, oricum astazi este ingrozitor ce se intampla, am mers destui ani cu locomotivele cu aburi. Erau adunate multe, dupa 1989, la Fetesti parca si cred ca politicienii inaintasi, tot penali sadea ai cutitelor lungi de astazi s-au infruptat din ele si liniile care depaseau campul vizual al calatorilor... casandu-le si... la fier vechi evident...ca toata tara cu ce avea din metal, aurul l-au dus, cu trenul oare, departe de noi...!! Fatalitate, o linie pe care am mers ceva ani buni de cateva ori pe saptamana la ore mici dimineata si mari noaptea nu mai functioneaza de prin 2005. E greu, interesele nu tin de melancolii si traditii. Gara Progresul si cea din Giurgiu sunt cam monumente istorice dar ce conteaza in momentele astea isterice de astazi...

Eram mic, privilegiat sa dorm pe catifeaua roasa si afumata de la clasa I; incet am apucat sa ajung cu geamul deschis sa tin mainile afara, uneori cu perdeaua falfaind ca un drapel in curentul cu zgura si fum din plin. La Cernavoda am avut totdeauna senzatia ca am plecat de-adevarat de acasa iar dorobantul vazut la intoarcere insemna ca sunt déjà acasa in Dobrogea mea draga! Nu am mers prea mult, copil fiind: la mare in fiecare an, la rude la Bucuresti, Ploiesti, Oradea si prin statiunile cu aer curat si ambianta de odihna si recuperare. Am prins dupa moartea mamei si trenuri aglomerate cum Amza Pellea a descris cu atata arta, fara Suca e drept! Am mers cu personalul de noapte student fiind si nu pot uita cand m-am trezit inconjurat de rrome care erau atentionate de una mai geografa: „Uite fa canalu’ Marea-Dunarea Neagra!”. Am mers apoi in deplasari unele lungi altele mai scurte, la vagon de dormit sau clasa I si II. Iubesc trenul, am mers la Paris, nu ascuns in toaleta ca Brancusi parca dar nu am dormit peste 30 de ore, o ora si ceva a asteptat pana sa intre in Gara de Est unde siruri de jandarmi cu batele din dotare cerneau democratic pe cei din gara. Am mers si cu TGV discutand cu niste batrane elegante si inca feminine care imi povesteau in engleza ce viata dusesera lucrand ca tinere functionare nemtoaice la aliatii americani victoriosi primind lapte condensat si ciocolata pentru o dragoste falsa acordata ofiterilor superiori ocupanti… Mii de discutii, regret ca nu am avut cum sa pastrez idei si relatari minunate. Destainuiri pentru ca trenul, are acea siguranta ca omul cu care pierzi timpul ca sa treaca mai repede pana la sosire nu are cum sa mai fie in contact cu tine niciodata… daca nu il cunosti dinainte... Am comparat chiar viata cu un tren: unii se nasc la vagon special cum aveau maresalii Romaniei si regii cu consoartele lor in vremurile cand taranii erau desculti si infometati, cu gari construite departe de sate pentru ca magaziile marilor proprietari nu trebuiau sa fie cu gloata in jur, cativa soldati sau jandari cu cartuse de razboi tineau pe fomisti departe de oala cu miere pentru care eram granarul iuropei… Imi place trenul, regret nesimtirea cutitelor lungi din parlament ca nu au pastrat garile minunate care acum sunt devalizate, adevarate ruine ale ce a fost tara asta. A doua armata a tarii este acum la pamant cu mii de directori in fonctie si angajati care sunt din ce in ce mai putini. Un director, sef ceva a vrut sa faca un curs de mecanici si conductori, a adunat toate cele necesare pentru aprobare; dupa o luna au ramas doar cativa sarantoci restul cand au auzit ca trebuie sa vina la ore mici la munca, fara bautura si alte delicii de azi au dezertat. Cei care ar fi vrut sa absolve un curs care le aducea o raza de bunastare si siguranta au fost abandonati ca nu mai renta... A rentat flota si CFR-ul distrus de cel care rade pe la Bruxelles hoteste, infrastructura e la pamant si cate si cate. Inchid ochii si vad aburul care ii infasura pe cei dragi care imi faceau cu mana alergand pe peron pana trenul prindea viteza si daca aburul voia piereau din campul meu vizual. La fel la sosire printre aburi apareau cei dragi veniti la cap de peron ca sa ma vada mai repede... Eram minunat de padurea de la Codru care ramane ceva minunat si azi. E un rest din ce umplea Dobrogea, stejar cu liane... Raurile cristaline copacii cu verdele crud de primavara si aurul portocaliu maroniu al toamnei. Zapada, ploaia care picteaza geamul, toate au farmec aparte in viteza trenului. Odata venind de la Ploiesti la Bucuresti am urmarit pe fereasta o eclipsa de luna. Deci unii, nu multi, se nasc la lux, altii la clasa I, unii ceva mai multi la clasa a doua si inca milioane in vagoane de animale si marfa. Unii raman pana la capatul vietii lor ca trenul merge, merge.. taca taca... taca, taca... Apoi coboara in neant... Unii coboara definitiv prematur, altii se arunca, unii pleaca de nevoie de la lux la mizerie sau rar vitavercea. Viata e un tren in miscare, din ce in ce mai nesigur azi... Cat de minunat era cel de demult! 

Stagiar la Stanesti