In
ce priveste latura artistica a educatiei mele am fost fascinat de doua
personalitati nord-dobrogene care au depasit cu mult masa de iubitori si
inchinatori de o viata ai artelor frumoase dintotdeauna de pe aceste meleaguri.
Despre Alexandru Ciucurencu am aflat de mic faptul ca era fiul unei femei
sarace care spala si rufele familiei bunicii mele. Poate inclinatiile bunicii spre
pictura, sevaletul din magazia cu vechituri pe care l-am folosit pana mi l-a
rupt ca sa nu mai pierd timpul la peisaje si sa ma pregatesc pentru
bacalaureat, nu voit poate, dintr-un gest mai brusc, vechimea lemnului mancat
de carii, amintirile si poate neimplinirea viselor ei de tinerete, fiind
principalele cauze ale frangerii lui sau amintirea casei care a macinat-o pana
la moarte..., tablourile pictate de ea, una din panze se pare ca era pictata pe
o schita a marelui pictor, nu erau straine de trecerea stelei lui norocoase
prin curtea casei noastre (el era nascut in 1903, bunica in 1909), casa
demolata in 1976. Am fost totdeauna fascinat de culorile pastelate ale acestui
mare pictor, poate lumina din locurile natale laudata si cautata de toti
maestrii a trebuit sa poarte un nume in pictura: acesta a fost Alexandru
Ciucurencu. Cand l-am vazut impreuna cu Ion Jalea, doi batrani plapanzi
ingreunati de titluri si de respectul intregii suflari artistice si politice a
Tulcei am ramas cu un fior de admiratie care ma strabate si acum dupa atatia
ani. Oamenii nu au nevoie de aceasta VIP-uire de acuma, au nevoie de ceea ce
ramane in urma muncii, genialitatii lor si respectului unui popor, acordat cat
mai in unanimitate de cei din tagma lor. Sunt cantareti de muzica populara si
usoara care cand treceau pe starda erau aclamati si salutati cu dragoste de
toata lumea. La muzica usoara si populara se pricepeau toti. La marile
personalitati din alte domenii trebuie sa existe plecaciunea mai mult sau mai
putin sincera dar neaparat datorata neputintei de a-i ajunge, a celor din tagma
lor... Un asemenea moment inaltator am avut onoarea si mandria de a mi se
intampla in foaierul gradinii cinematofrafului de vara Dacia din Tulcea spre
apusul vietii celor doi titani.
Erau
si vorbe veninoase cum ca Ciucurencu ar fi fugit la Paris ascuns in plafonul
WC-ului unui tren. Nu cum a ajuns ci ce a ajuns este important si mai ales ca
au existat oamenii in vest si est care sa ii aprecieze just valoarea. Si ce
valoare !! Tocmai acest fapt ca o femeie cu palmele distruse de soda si frecat
rufe a avut acea mare satisfactie autuma sau postuma de a avea un asemenea fiu
este ceva minunat...
Ion
Jalea era ciung, e un mister pentru mine cum reusea sa faca atatea sculpturi
ramase in istoria artei universale. Legat de statuia lui Mircea cel Batran din
Tulcea eram la mare si la un meci in holul hotelului m-am aflat langa un
specialist in suduri speciale de pe la Oradea sau Slatina. Isi amintea cu mare
placere de Tulcea unde era cu o echipa in delegatie. Aveam atunci un prim
secretar Teodor Coman ajuns apoi ministru de interne dar mazilit la fuga lui Pacepa. Era o
data limita, 23 August cred, cand statuia trebuia sa fie inaugurata poate chiar
de Presedintele Romaniei. Echipa de artisti era total in afara pretentiilor
primului secretar. El cu ai lui au fost chemati la acesta si in cateva zile au
executat montajul care era floare la ureche fata de ceea ce faceau ei in mod
obisnuit. Imediat au primit un apartament de serviciu pentru perioada detasarii
si o saptamana de vis in Delta nu ca acuma cu mrejele consumatoriste in jur ci
acolo la mama lipovenilor, a fiilor adevarati ai Dunarii. Omul a fost rasplatit
impreuna cu colegii lui pentru o lucrare care in primul rand datorita geniului
sculptorului a devenit ca si alte statui de personaje istorice ale sale emblema
de data aceasta a dragii mele urbe natala, Tulcea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu