Echinoctiu si in toamna 2018

Liceul Spiru C. Haret Tulcea

 

Au trecut 40 de ani! Din pacate, chiar cu un ultramodern muzeu aproape de bustul lui Spiru C. Haret care este acolo in intersectia unde l-am gasit cand am ajuns prima data mic copil poate, imaginea strazii care te duce la fostul meu liceu este dezolanta. Cocheta cladire care gazduia pe vremurile cand eram elev Casa Corpului Didactic este in curs de demolare, in soarele arzand mergi pe ceva care nu e nici ulita nici alta cale de circulatie care sa intre in nomenclatorul actual al drumurilor urbane. Scoala este asa cum o stiam dar rece in interior fara vuietul specific culoarelor si scarilor unde forfotesc copii care acolo devin adolescenti si se formeaza pentru a deveni oameni! Se cam plang toti ca batranul Spiru C Haret nu prea mai este de folos pentru mobilizare invatamantului in déjà eterna tranzitie…

Incet, incet incepem sa ne animam si noi ajutati de cateva reviste Aspiratii cu tabloul editat la absolvire. Unii si unele sunt neatinsi de picatura chinezeasca a timpului, altii am fost mai erodati de greutatile vietii. Intram in clasa care a suferit diferite transformari acum panta amfiteatrului e spre strada cand a fost odata invers! Glume, catalogul, cei cativa profesori care au raspuns invitatiei inimoaselor organizatoare, scurte flash-uri ale vietii de pana acum rostite cu emotie de fiecare fost elev ajuns pe 15 septembrie iar in banca, de data aceasta nu doar cu un profesor. Din pacate de pe tabloul clasei din Aspiratii sunt unii absenti definitiv de pe asta lume. Ca si pe 7 septembrie la intalnirea cu fostii colegi de facultate parca mai ales cei plini de viata, de o energie debordanta nu mai sunt. Dupa un ritual care s-a inradacinat la astfel de intalniri se tine un moment de reculegere, acum dedicat laolalta profesorilor si absolventilor care au murit. Moartea deci niveleaza categoriile. Chiar daca din profesori sunt unii care incearca sa devina un tot cu absolventii, amintirile, timpul petrecut impreuna nu ne lasa sa nu respectam diferenta nu numai de varsta dar si de rang, toate amintirile, bunul simt nu te lasa sa te tragi de bracinari cu cineva care te-a invatat ceva, poate azi s-o intampla asa ceva dar la ce a insemnat aceasta scoala centenara la vremea noastra nu e posibil asa ceva. Aparuta demult monografia liceului arata negru pe alb ca Sotirestii din care se trage bunica mea de la Tulcea fiind de fapt unchii ei au contribuit la infiintarea locasului de invatamant cu bazele puse sub administratie otomana. Nu cersind bani ca azi ci infiintand, atragand din putinii profesori existenti atunci si ce mandri eram ca tatal academicianului hatru dar eminent Moisil a fost pe aici. Azi cine mai stie fara gadget cine o mai fi fost si asta, pe unde si ce a jucat…

Parca imaginea dezolanta a strazii cu cladirea fosta cocheta in paragina demolarii nu mai impresioneaza fiecare dupa poze vorbeste cu fiecare pana la restaurant care la fel e animat de noi, destul de putini, tacuti cu motive de restrictii la alcool mai ales de aceea acea crestere de zumzait, de tonuri de hohote nu mai acopera muzica minunat aleasa dintre aceea ce ne-a jalonat tineretea. Am plecat pe la Biserica Bulgareasca mi-am amintit ca uitasem pe masa o carte scrisa de fostul nostru profesor de limba germana domnul Aurel Enica. Cartea statea cuminte unde o lasasem, mai erau cativa colegi si organizatoarele care trebuiau sa incheie ce era de incheiat cu prestatorul de servicii. Abia dupa ce am ajuns pe unde viata m-a umblat, dupa ce am cunoscut profesori universitari, oameni pe drept ajunzi acolo unde meritau la Academia de Stiinte Agricole si Silvice etc., oameni de cultura precum Ludovic Spiess in calitate de ministru la cabinetul caruia am fost de serviciu de doua ori si atatia altii, abia retrospectiv privind am un sentiment de mandrie ca am avut parte in toata perioada de elev tulcean de niste profesori deosebiti si care au sapat in ceea ce era un bot de carne un bun candidat la meseria de OM. A doua zi o plimbare scurta prin balta, nuferii atat de albi si diafani, lebedele cu decolare de avioane supersonice, un timp frumos amintiri ale unor timpuri care au trecut frumos zic eu si cu folos. La vraful de amintiri legate de tinerete, formare, Tulcea se mai adauga aceste zile de inceput de scoala pentru altii care dupa cum spune aproape toata lumea la unison, lucru atat de greu in Romania dezbinata de azi ca nu mai au parte de ce am avut noi. Noi care iata suntem inca in masura sa ajungem din zece in zece ani la templul in care s-a transformat scoala, liceul, facultatea toate cele care ne-au dat patalamalele pentru ceea ce suntem azi. Nu ele ci oamenii care au lucrat acolo. Marele Nicolae Iorga a spus ca odata cu noi mai mor odata mortii nostrii. Incet viii de demult, copiii, adolescentii, maturii apropiati sau doar meteoric aparuti in viata noastra se duc. Fiecare ne-a influientat, ne-a trezit varii sentimente. Acum poate e o cursa in timp si nu pot sa nu ma bucur ca cei care pregatec astfel de evenimente nu omit acea reculegere pentru fosti, exista asa cum inainte repectul tinerilor pentru cei mai in varsta exista si nu era predat niciunde exista deci in noi undeva in minte sau suflet un sipet mai mare sau mai mic unde se aplica vorbele marelui savant zdrobit undeva pe o sosea de micimea unui popor care nu a putut avea ce ii trebuia ca sa lase geniul sa mai creeze, sa mai faca ceva inegalabil pentru noi, pentru omenire. Aceasta e viata, sa ne bucuram pentru ca asa cum zice cantecul de pe buzele noastre de acum 40 de ani maine vom ajunge tarana !

Ivancenco Gabriela-aurora In fiecare dimineata trec pe straduta parca rascolita de plug ...de citiva ani ........mi-amintesc zumzetul nostru spre arena ....roscolitul in ghiozdan sau buzunar dupa pamblicuta,sunetul repetitiilor de la fanfara cu celebrul profesor si frumoasele costume,orele de mate cu celebra dna Simionescu, si nu in ultimul rand lectiile cu dirigintele din clasa a VIII a dl Chirila ......expeditia literara cu dna profesoara Ilie Olga ....multe si frumoase amintiri ma napadesc !!!

Eu Minunat!

Gabriela Ciureanu Ai talent literar,Angel...Frumos evocat evenimentul,frumos trăite emoțiile...

Proorocu Angel Multumesc pentru apreciere. Pentru mine importante sunt clipele traite amintirile. Cand vorbesc cu unii si altii raman muti. Enorm de multi nu mai fac asemenea intalniri. E pacat. Cineva spunea ca nu e mare lucru sa mori pentru o cauza. Sa traiesti o viata lunga aparand si aplicand acea cauza e cu adevarat o realizare. Cam despre asta e vorba, cauzele prezentei fiecaruia sunt diferite dar momentul revederii ca de aceea se si numeste asa e mereu acelas, pentru aceiasi oameni schimbati fizic dar cu aceleasi suflete in ei.  

Domnul Bratfanof Eugen

Exista oameni care sunt precum bibelourile…Un alt om, cu cat de cat bun simt, nu poate sa fie obraznic, sa jignească sau sa nu îl respecte pe un astfel de om. Urmaresc de ani de zile emisiunea Teleenciclopedia (de fapt cand primul televizor pe care l-am avut la Tulcea, un Temp 6 rusesc a prins viata, la inceput am auzit semnalul care din fericire mai e si astazi si, apoi imaginile, mereu cu teme rafinat alese, o oaza de cultura in marea asta de acum de mizerii inimaginabile inainte...) in care sunt prezentate si documentare despre viata marilor pictori si sculptori ai lumii. Domnul profesor Eugen Bratfanof este, in mintea mea, cineva care are cate putin din fiecare mare pictor sau sculpror al lumii. O mana dumnezeiasca, o minte care are compozitia in esenta ei, o cultura extrem de vasta. Permanent avea la el, pentru a ne invata istoria artei, albume de mare valoare achizitionate din salariul lui modest de profesor de desen. Totdeauna cand am cumparat un álbum de arta, o carte in domeniu, am avut in minte evlavia si aura aceea de sfant cu care era inconjurat fostul meu profesor de desen, sclipirea aceea minunata din ochi cand vorbea despre arta... Incepeam orele de arta palstica la 7 dimineata, luni, miercuri si sambata. Cred ca niciodata un am intarziat in trei ani cat am frecventat Scoala de Muzica si Arte Plastice din Tulcea. Era aproape de casa mea era minunat ca aceasta nu fusese inca demolata, scoala e si astazi, o cladire construita de un personaj interesant al Tulcei, Moruzov, nume cu rezonante din románele si píesele clasicilor rusi dar care a fost un oarecare pe care soarta l-a facut unul din creatorii serviciilor romane de informatii, ramas in amintire printre tulceni cu cele doua cladiri construite la initiativa lui, cu un stil arhitectonic distinct, aproape de Biserica Ruseasca dar si prin faptul ca a avut ca amanta pe fiica fratelui sau… luata din lumea inapoiata a nordului dobrogean si transformata in spioana.

Tocmai in cladirea legata de maleficul spion si-a desfasurat activitatea un adevarat maestru, mare mi-a fost bucuria cand la o expozitie reunund lucrari prémiate la una din ultímele editii ale Concursului National Cantarea Romaniei era si o grafica semnata Eugen Bratfanof, un portret al lui Mihai Viteazul, cusma lui imensa fiind o fresca a bataliilor purtate exceptional si armonios prezentate.

Luni si miercuri erau ore de desen si pictura iar sambata modelaj si istoria artei. Intr-o  prezentare pentru un album pe care din pacate nu l-am mai gasit in librarii se arata ca:

“Orice pictura, care retine prin originalitate, obliga - nu numai publicul cu o consistenta cultura a imaginii, dar si pe acela cu o perceptie a calitatii mai putin exersata - la o definire rapida a noutatilor. Si, totodata, la o evaluare a importantei lor. Cu cat impactul imaginii e mai puternic, cu atat mai presat se simte privitorul sa afle raspunsuri la o seama de intrebari pe care, daca nu le poate intotdeauna formula cu claritate, le traieste adesea intens. Arta are aceasta virtute, ca ne ofera solutii dublate de emotii la probleme, de care nu suntem intotdeauna constienti ca ne preocupa. Emotia este insa rareori un sfetnic bun. Iar admiratia, care e un soi de daruire neconditionata, si mai putin. Tablourile lui Eugen Bratfanof produc un tip de admiratie exaltata la categorii foarte diferite de public din care cauza toate definirile, incercate sub imperiul revelatiei, refera in primul rand la mijloace si destul de timid, rar ori inexact la fond. Eugen Bratfanof e un pictor suprarealist, in acceptia cea mai generoasa al termenului. Suprarealismul - ca si clasicismul, ca si romantismul, ca multe alte -isme care marcheaza istoria artei - e o stare a fiintei, iar in circumstante culturale favorizante si o reactie a epocii. Deformari extrem de sesizante ale realului, in termenii credibilului, se cunosc de milenii. Devieri maladive de la realismul canonic al reprezentarilor faraonice sunt destule inca din vremea lui Echnaton si a erei Amarna. Putem fi, de asemenea, convinsi ca artisti cu darul divagatiei supra-realiste se nasc inca si dupa Dali. Întrucât manifestele scolii au insistat asupra unor dominante însemnate de morbid, de delir si de erotism, toate celelalte forme de suprarealism au fost socotite abateri de la norma. Si comentate de aceea cu distanta. E una din cele mai mari ciudatenii ale virusului suprarealist: el cenzureaza mai aspru decat realismul, visarile paralele. Altfel spus si-a impus sa ordoneze fantasmele, ceea ce-i mai mult ca un exces. E o aberatie. Eugen Bratfanof e un suprarealist la fel de coerent ca oricare din maestrii adjudecati de istorie. Daca pictura sa ar fi circulat in Europa, e foarte probabil ca ar fi considerata una din cele mai sesizante reusite ale suprarealismului tandru, daca nu chiar cea mai semnificativa tentativa de revigorare a unei metode prin extaz liric. Cum se poate observa, nevoia indreptatita de a-i da un nume artei lui Bratfanof e marcata de o seama de nuantari ce ar fi sa-i diminueze intelesul: regional, tentativa, circulatie... De-a lungul timpului au comentat opera artistului: Dan Grigorescu, Mircea Deac, Virgil Mocanu, Corneliu Antim, Marius Tataru, Ion Parhon, Gheorghe Vida, Victor Nita, Ion Lotreanu, Paul Cornel Chitic, Damian Necula si Tudor Octavian”

Facultatea mea

Am avut o zi si o seara minunate pe data de 7 septembrie 2018 cand cativa fosti colegi inimosi au organizat revederea promotiei 1983 a Facultatii de Horticultura din actuala USAMV Bucuresti. Este o placere a vietii pe care din pacate in ultimul timp, luati de valurile preponderent virtuale ale vietii din ce in ce mai multi o pierd. Sanatate, impliniri, bucurii de la cei dragi si La (urmatoarea) revedere dragi fosti colegi cu care practic am obtinut pasaportul pentru un anumit mod de a trai decent in viata!

Imaginea este de acum 5 ani la 30 de ani de la absolvire!